Cota_2000
Moderator
 Din: Bucuresti
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 347
|
|
Hai ca-mi place numele de alint "stiuli"  .
Unii au descoperit mai tarziu sexualitatea in general, nu neaparat orientarea sexuala. Se intampla cam asa, la varste fragede poate sa ti se para simpatic un baiat, iti place pur si simplu estetic, nu compania lui, dar undeva in mintea ta e inradacinat gandul ca fetele sunt atrase de baieti. Hai sa fim seriosi, cand am auzit prima data de lesbiene si am si inteles sensul acestui cuvant ) cred ca aveam cel putin 12 ani.
Mie imi place cel mai mult libertatea si independenta. M-am ferit de relatii dar nici ele nu au tabarat pe mine. Pana la vreo 20 de ani, am avut un fel de sentimente platonice fara dorinta fizica pt un tip, erau numai gargauni in capul meu, si asa il vedeam de 1-2 ori pe an.(acum mi-am amintit ca pe clasa a 12-a ma imprietenisem pe trivia cu o femeie casatorita, si ea era foarte afectuoasa in exprimarea fata de mine, dar eu eram zambitoare tot timpul si tratam totul superficial) Sa zicem ca eu mi-am prelungit copilaria cat am putut de mult. Adica pana la cel putin 18 ani.... da-i ce semnificatie vrei. Adica chestiile astea mi se pareau "treburi de oameni mari" )
Doar ca prin anul 3 de faculta aveam o asistenta cu 4 ani mai mare ca mine, pe care am privit-o prea mult in ochi, mi se parea ca sunt deosebit de frumosi,si ea a scos toti colegii pe rand la cate un exercitiu, pe mine m-a sarit, dar m-a strigat ultima si mi-a rostit numele prelung si cu o voce foarte joasa. Am tresarit din tot corpul si nu stiam de ce. Adica, god damn, ce se intampla cu mine? era prima data cand ceva reusea sa imi distraga atentia de la invatat...adica nu ca mi-o distragea, nu mai puteam sa rationez, si mi-era frica de starea asta. Ma duceam doar sa o vad, dar nu aveam curaj sa ma uit la ea. Apoi a inceput sa se imbrace foarte feminin si placut iar eu nici nu mai miscam d-apoi sa ma uit la ea. Se intampla se ne imbracam intamplator in aceleasi culori, zile la rand. Asteptam sa se termine semestrul, ca nu aveam cum sa o mai vad, si asa a fost. Dar sperietura nu mi-a trecut. Am incercat cu un tip de dragul de a ma contrazice...aia a fost cred cea mai mare tampenie pe care am facut-o in viata mea.
Si peste cateva luni (3) m-am imprietenit cu o colega, petreceam mai mult timp impreuna, invatam la ea, vedeam filme, jucam carti, inchegaseram un grup de vreo 5 fete si baieti, vreo 1 luna de zile ne-am vazut zi de zi, locuiam aproape, stateam una pe la alta, si inevitabilul s-a produs, adica eu m-am indragostit de ea. Mi-a fost ingrozitor de greu sa accept. Apoi ea a plecat acasa in vacanta, eu ii trimiteam mesaje nu foarte clare, dar voiam sa pastrez cumva o legatura cu ea.. Ea imi raspundea, nici nu mai stiu cum, dar in orice caz nu ii displacea ce ii spuneam. Vorbeam la telefon, erau jocuri, complimente, o groaza de glume, o faceam sa se simta bine, admirata, o binedispuneam. In sinea mea clocoteam. In timpul asta, eu fiind o persoana nu atat religioasa cat sa zicem cu raspundere morala, am zis ca dumnezeu , daca este, nu este cum imi imaginasem eu pana atunci. Acum inca ...sunt in cautare.
Cand ea s-a intors din vacanta, a venit mai devreme cu vreo 2 saptamani. A vazut cum o priveam si ca imi placea sa o ating ca din intamplare, ma asezam mereu langa ea. Mi-a spus ca nu am sentimente curate pentru ea si ca as face bine sa vorbesc cu un preot. Pe mine asta m-a nenorocit. Ma culcam si ma trezeam cu gandul sa ma sinucid, desi ma oprea faptul ca nu as mai fi vazut-o. Nu puteam sa fac nimic fara ea. am lasat si serviciul ala part-time cum era el, lipseam de la facultate, ma cataram la etajul 3 sa o vad pe geam, oricum, sarisem mult limitele. De aceea mi-e frica de iubire, cand iubesc, sunt in pericol de moarte.
In fine, tot o vedeam, dar imi facuse program, de cate ori aveam voie sa o vad, ma chinuia ingrozitor, ma tortura psihic, acum ma chema pe la ea, acum imi spunea ca are treaba, ca ea nu vrea sa ma piarda ca prietena, dar nu vrea nimic altceva. Sa zicem ca norocul meu a fost ca nu avea prieten.
Si insistentele mele au dat roade, pentru ca ea a fost cea care m-a sarutat prima, si apoi nu imi mai dadea drumul de langa ea. Doamne dumnezeule ce vremuri au fost. Ea isi iubeste foarte mult familia, care de asemenea tine la ea ca la odorul cel mai de pret al universului lor.
Si dupa 1 an si jumatate am zis ca trebui sa incercam sa (re)devenim doar prietene, era foarte foarte greu sa mai ascundem, multi deja faceau glume pe seama noastra, personal nu cunosc nici o persoana gay, nici ea, si nici cei din grupul nostru.
Si... a fost cum am hotarat, greu , greu...dar tinand cont ca inainte, dupa momentele cele mai placute urmau concerte de plans si remuscari, am reusit sa reducem aproape la "normal" relatiile fizice dintre noi. Ne ziceam mereu ca daca exista dumnezeu, va gasi el o cale pentru noi, sa ne gasim pacea, si cumva sa ramanem apropiate. Si am reusit cumva cumva...au contribuit si niste circumstante exterioare. Si redevenind prietene, frustrarile mele cel putin se revarsau in noi atractii. Si nu puteam sa nu ii spun, plus ca erau fete care se dadeau la mine, chiar colege d-ale ei, mai in gluma, mai in serios. Sa zicem ca ea a muncit mult sa ajunga aici,dpdv prof, poate si eu, si nu e doar energia si efortul ei, astfel ca am privit povestea noastra ca pe o incercare data sa ne schimbe viata si gandirea. Pe ea au inceput sa o abordeze niste baieti, eu am inceput sa vobresc cu o fata pe net, si atunci ea a venit la mine sa ne reluam relatia ca nu poate sa ma piarda. I-am spus ca vreau totul de la ea, si stiam amandoua ca asta nu se poate. O iubeam si o simt si acum ca pe ceva ce cumva face parte din mine, stie ca in orice secunda mi-as da viata si orice altceva pentru ea, dar de asemenea stie, acum este doar devotamentul acesta, pentru ca iubirea mea a zburat catre alte ceruri, undeva unde sa fie totala. I-am spus ca o sa isi gaseasca un baiat, acum are o relatie echilibrata, prietenul ei este gelos pe mine, dar imi face si avansuri..nu prea inteleg eu.
Dar uite asa, descoperi tarziu.
Da, si anul trecut am cunoscut un tip, nici nu mai zic ca asta nu s-a vindecat. Norocul meu este ca a fost si este 1 singur barbat care ma atrage si as vrea sa pot spune l-am iubit, dar inca i-l iubesc, dar il vreau si nu il vreau, pentru ca pretuiesc poate prea mult libertatea. Si mai e inca raspunderea aceea morala, asa ca am toate sansele ca urmatoarea mea experienta fizica sa fie peste alti 22 de ani. Nu cred ca este prea important tinand cont ca chiar acum mor oameni de foame si altii mor impuscati de semenii lor.
Tot ce imi doresc, este sa nu mai iubesc niciodata, sa-mi scot inima din piept sa o incui undeva, sa arunc cheia....si sa traiesc viata asta care oricum se duce, fara chinuri d-alea de urgie, cand nu stii daca mai iesi intreg din povestea respectiva.
Sa-mi pun energia in ceva constructiv si folositor pentru altii...asta vor ingerii mei, sa vad ce vor si demonii din mine. Poate facem o intelegere
Acum cateva zile, eram undeva afaraintr-un grup,jucam ping-pong si o fata cu care nici nu facusem cunostinta a venit la mine mi-a zis ca s-a lovit la deget, si i-am luat mainile calde, m-am uitat la ea, m-am inrosit, si i-am zis sa-si puna gheata)
am trecut peste moment
doar ca acum nu mi-o mai pot scoate din cap....god dam, cand a plecat, a venit la mine mi-a zic ca ne mai vedem, mai vorbim; cred ca nu mai ies din casa!
|
|
, excepție făcând "tatăl" meu, care refuza/ă să accepte. "Never underestimate the power of denial". Asta pentru a confirma stereotipul conform căruia lesbienele au "daddy issues".
