Cota_2000
Moderator
 Din: Bucuresti
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 347
|
|
ahh, ce tema interesanta....  actually, e greu sa fiu sincera, ca is some kind of crazy
am cunoscut oameni care s-au sinucis, 2 la numar, chiar o tipa de varsta mea.
Sinuciderea poate fi privita si ca un fenomen social, in sensul ca inevitabil, intr-o societate exista un anumit numar de sinucideri, la fel cum, daca trasezi un cerc mare in jurul unui copac, cele mai multe frunze vor cadea in acel cerc, dar un anumit procent il vor depasi. La fel, marea masa de oameni, se adapteaza acestei existente biologice si mai ales sociale, dar unii nu pot. Sunt poate jertfele naturii. Ei nu se pot echilibra si exista, ca rezultat al existentei celor care rezista. Se pare ca este o regula, un pattern...redundanta, natura creeaza din placerea de a crea, nu neaparat dintr-o necesitate. (?)
Adaptat la caz, limita intre da si nu, a fi si a nu fi, este in functie de capacitatea de a te detasa de existenta ta imediata. cand ajung in criza, ma deconectez de la existenta de zi cu zi, si efectiv stau, sau dorm....si ma trezesc cu alta stare, sau simt dintr-o data un nou impuls. Aceasta este o metoda personala de a trece peste momentele cand nimic nu are sens, doar o nevoie intensa pentru care viata acesta nu are solutie.
asta deoarece nu imi place sa give up! sunt candidatul ideal pentru obsesii, ceea ce ma ajuta intr-o parte, dar ma incurca in altele.
pentru cei invalizi, sau cu probleme fizice care le iau toata bucuria de a trai, cred ca e o provocare nemasurata, pe mine personal ma depaseste. nu pot sa vorbesc in numele lor, este o alegere personala.
Daca incep sa ma gandesc ca omul e doar un experiment, un joc al posibilitatilor, ca un vartej de fum care se poate destrama in miliarde de feluri, un ADN ce poate forma miliarde de combinatii, si ca viata noastra se desfasoara in mare masura la un nivel biologic, animal, ca habar nu avem 1% din ceea ce ne inconjoara, si imi imaginez ca suntem intr-un laborator cosmic, atunci ..e de bine, ca se trezeste copilul pus pe sotii. Dar e un copil crud.
De obicei ideea de eternitate nu imi place, ba chiar ma speria uneori. Daca ma gandesc bine, e doar o idee, care poate sa existe in afara mea, si eu in afara ei. Pentru spatiu am inventat infinitul, pentru timp, eternitatea. poate ca niciuna nu exista, sau exista doar ca perceptii nedefinite, subiective ale mintii omenesti, despre ambientul in care ne desfasuram viata. In realitate, poate, totul este un dans electromagnetic, care nu tine cont de distanta, timp, energie.....este doar un cantec magic visat de cei inca nenascuti.
durerea aia insuportabila cand doar sinuciderea pare scaparea, ..este un risc al fiecarui om care se naste. ni l-am asumat...oricum, mai bine disperat si liber. nush de ce, dar pentru mine, acestea 2 se leaga. pacat ca nu putem vedea prin ochii altora, am putea construi imaginea multidimensionala a lumii, ne-am bucura de toate bucuriile si ar muri teama de singuratate.
|
|
eu nu cred ca mai apuc 60 de ani .....am baut prea multa cola....
) depinde foarte mult de caracter,dar lumea se adapteaza si la asta...si sa ajung la ce te intereseaza...te poti schimba...pt ca in timp va completati una pe alta 
in rest nu prea pun accent pe varsta ci mai mult pe felul cum gandeste omul de langa mine
