sweetnot
Administrator
 Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 2578
|
|
Femeile au dreptul sa urce la tribuna, deoarece nimeni nu le-a contestat vreodata dreptul de a urca pe esafod.” (Condorcet)
La Universitatea Californiana Berkeley s-a desfasurat nu demult o cercetare bazata pe un test psihologic difuzat pe Internet, la care au fost supusi peste 132 de mii de voluntari cu varste intre 21 si 60 de ani. Potrivit autorilor, educatia si experientele traite ne influenteaza foarte mult comportamentul si abilitatile, pe toata durata vietii.
Transferand aceasta concluzie, nu neaparat surprinzatoare, in zona a ceea ce numim „conditia femeii”, cel putin o intrebare se impune aproape in mod firesc: in ce masura capacitatile de comunicare si abilitatile de lider ale femeilor sunt afectate de educatie, cutume si prejudecati?
In timpul vietii oamenii invata sa reactioneze si sunt conditionati de diferiti factori [...] La o anumita varsta baietii sufera o schimbare atunci cand cunosc „modelul masculin” in care increderea in sine, curajul si independenta sunt conditii esentiale pentru succes. Femeile sunt incurajate sa fie dependente si emotive, pe cand barbatilor li se cere sa se comporte rational si independent. [Claudia Ana Moarcas, Comunicarea si comportamentul in negocierea contractelor, Ed. Artprint Bucuresti, 2005, pag. 64].
Sa incercam sa formulam unele comentarii:
Sunt femeile capabile sa comunice eficient si sa negocieze cu succes?
„Da, dar...”- ar raspunde unii in mod diplomatic, transmitand prin mimica un mesaj non-verbal plin de subintelesuri. Demonul malitiei, care insoteste totdeauna, aproape in chip fatal, orice abordare de acest fel, ii indeamna pe multi sa confunde degraba si cu multa placere comunicarea eficienta cu manipularea bazata pe armele seductiei. Am auzit de multe ori, nu fara surprindere, persoane relativ instruite care nu admit ca femeile pot avea succes in negocieri si altfel decat in cadrul mecanismelor seductiei. Ca dovada suprema aduc adeseori, lucru inca si mai surprinzator, argumentul mitic al Evei: Eva l-a sedus pe Adam, care a comis, la indemnul ei, pacatul originar de la care se trag toate relele omenirii.
Pe scurt, Eva este sursa tuturor relelor si nu trebuie sa i se acorde credit in nicio privinta. Asa sa fie, oare?
Interesant de remarcat un aspect care ar merita, poate, in alt context, un comentariu mai amplu: de ce sunt atat de numerosi cei care, prin „pacatul originar” inteleg un soi de orgie numai buna de marcat cu trei „X”, in care Eva l-ar fi atras in mod perfid pe Adam pentru a-i compromite inocenta. Consultand textul biblic, n-am reusit sa detectez nicaieri argumentele unei asemenea viziuni: Femeia i-a spus sarpelui: putem sa mancam fructe din toti pomii din gradina, dar Domnul a zis „sa nu mancati fructe din pomul care creste in mijlocul gradinii si nici sa nu-l atingeti, alfel veti muri”
„Sigur nu veti muri – i-a spus sarpele femeii – caci Domnul stie ca atunci cand veti manca din acele fructe ochii vi se vor deschide si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul” .
Cand femeia a vazut ca fructele pomului erau bune de mancat si placute ochiului si aveau si puterea de a da intelepciune, ea a luat cateva si le-a mancat. Ea a dat cateva fructe si sotului ei, care era cu ea, si el a mancat. [Holy Bible – New International Version – Hodder and Stoughton, 1988, Genesis - pag. 5]
Textul Genezei afirma, asadar, ca Demiurgul a creat omul fara a dori sa-i atribuie cunoasterea si nemurireA, care erau si ar fi trebuit sa ramana trasaturi exclusive ale Divinitatii. Indemnat de Eva, Adam a gustat din fructul pomului interzis, capatand astfel un har care, potrivit poruncii divine, trebuia sa-i ramana inaccesibil.
Si Domnul Dumnezeu a zis: omul a devenit ca noi, cunoscand binele si raul. Nu trebuie sa i se permita sa afle si sa guste si din fructele pomului nemuririi si sa traiasca vesnic. Deci Domnul Dumnezeu l-a alungat din gradina Edenului sa lucreze pamantul din care fusese facut. . [Holy Bible – New International Version – Hodder and Stoughton, 1988, Genesis - pag. 5]
Chiar cu riscul de a ajunge in iad, nu pot sa nu remarc ca, gratie Evei, omul a devenit o „trestie ganditoare”, diferentiindu-de astfel de restul animalelor, muritoare si ele, dar lipsite de insusirea divina a cunoasterii. In masura in care suntem dispusi sa acceptam textul Genezei ca argument, vom spune ca, prin faptul de a fi gustat din fructul cunoasterii, atat barbatii, cat si femeile, au primit in egala masura capacitatea de a cunoaste, de a discerne si de a rationa.
"Categoric, nu!"ar spune altii, mai putin diplomati:
In materie de psihologie feminina, un macho de acum 4.000 de ani se considera deja indreptatit sa generalizeze: pe zidul unui templu egiptean, la marginea unei inscriptii, glumetul a adaugat: ”tot atat de desert ca si vorbele femeii!”. [Georges Posener, Enciclopedia artei si civilizatiei egiptene, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1974, pag. 124].
Stiu, Marcia, ca esti departe de slabiciunea femeiasca a sufletului, ca si de celelalte cusururi omenesti, iar virtutea ta e privita ca o pilda [...]Mi-a dat insa incredere taria dovedita a sufletului tau si curajul pus la incercare intr-un prilej atat de miscator spune Seneca in Ad Marciam de consolatione [Seneca, Scrieri filozofice alese, Ed. Minerva, 1981, pag. 1].
Sa fi fost, oare, Marcia, o exceptie, o figura rarisima a vremurilor antice?
Se poate ignora cu atata usurinta dimensiunea eroica legendara a Boadiceei, descrisa nu fara admiratie de Tacitus si Dio Cassius, inaltul rafinament intelectual al Aspasiei din Milet, careia pana si Platon ii recunostea marea si benefica influenta politica asupra lui Pericle, intr-o epoca si intr-un spatiu in care femeilor li se punea adeseori la indoiala chiar si elementara conditie umana ?
In Elogiul Nebuniei, Erasmus din Rotterdam exprima in termenii cel mai putin magulitori viziunea specifica timpului sau asupra intelepciunii femeilor :
Cand Platon se indoia daca locul femeii se afla printre vietuitoarele inzestrate cu judecata sau printre cele lipsite de minte, vroia doar sa arate prostia nemasurata a sexului frumos.[ Erasmus din Rotterdam, Elogiul nebuniei, Ed. Antet XX Press, pag.18].
80 de ani mai tarziu, Elisabeth I, in asteptarea atacului celei mai teribile flote de razboi a timpului, « Invincibia Armada », isi mobiliza soldatii pe campul de lupta de la Tilbury cu un discurs nespus de indepartat de tipologia feminina pe care Erasmus a descris-o in cuvinte atat de necrutatoare: [...] Vin printre voi, asa cum vedeti, la acest ceas, nu pentru a ma recrea, ci fiind hotarata ca, in mijlocul bataliei, sa traiesc sau sa mor impreuna cu voi si sa-mi primejduiesc viata pentru Dumnezeul meu, pentru regatul meu si pentru supusii mei. Stiu ca am trupul slab al unei femei, dar am inima [...] unui rege, un rege al Angliei pe deasupra, si vai de acela din Palma, sau din Spania, sau de oricare alt print european care va indrazni sa calce granitele regatului meu. [...] eu insami voi ridica sabia, eu insami voi fi general, judecator si rasplatitor pentru fiecare virtute a voastra dovedita pe campul de lupta. [Elisabeth I, A message to her army at Tilbury on the eve of the Spanish Armada, 1588, Historical Royal Speeches and Writings, situl oficial al Monarhiei Britanice].
De buna seama, cunoscand dezastrul Armadei, chiar si cei mai exigenti critici vor fi obligati sa admita ca Elisabeth I nu era lipsita nici de virtuti eroice, nici de harul comunicarii.
In Manualul, Epictet observa ca Pe oameni ii tulbura nu lucrurile in sine, ci parerile pe care si le fac cu privire la lucruri. [ Epictet. Marcus Aurelius, Manualul. Catre sine, Ed. Minerva, Bucuresti,1977, pag. 9] Parafrazandu-l, as zice ca nu femeile ii inspaimanta pe misogini, ci ideea pe care acestia si-o fac despre ele.
Cel care se increde intr-o femeie, se increde intr-un hot afirma Hesiod.
In anii ’60 ai secolului trecut, atunci cand Katherine Meyer s-a casatorit, tatalui sau i s-a parut de neconceput ca sotul sa aiba statut de angajat al firmei sotiei, cu atat mai mult cu cat fiica sa fusese educata exclusiv pentru a interpreta rolul ce i se pregatise : acela de « necuvantatoare gratioasa si decorativa ». In virtutea convingerilor sale, batranul Meyer i-a donat proaspatului ginere un pachet insemnat de actiuni ale ziarului « The Washington Post » (pe care, in paranteza fie spus, acesta n-a ezitat sa si le insuseasca atunci cand a parasit « necuvantatoarea », pentru a « trai periculos » in tovarasii mai putin ortodoxe). “Curios, nu numai ca nu m-am opus, dar am fost chiar cu totul de acord cu aceasta idee”, afirma Katherine Graham Meyer in volumul de memorii recent aparut. Peste cativa ani, atunci cand felul de viata pe care sotul si-l alesese l-a impins spre nebunie si sinucidere, papusa decorativa s-a trezit pe neasteptate in situatia de a prelua conducerea faimosului cotidian, lucru pentru care, asa cum marturiseste in memoriile ei, era complet nepregatita.
„Mi se parea ca traiesc pe alta planeta” ("I seemed to be living on another planet." [Star Tribune, 02-23-1997, pag. 18F]
Din fericire, asa cum remarca si Anna Freud, mintile creative au stiut totdeauna sa depaseasca tarele oricarui tip de educatie daunatoare. Katherine Graham Meyer nu numai ca a facut fata unei provocari pentru care era complet nepregatita, ci s-a dovedit capabila sa reziste tuturor presiunilor si amenintarilor inspaimantatoare la care a fost supusa in perioada premergatoare declansarii cutremurul numit mai tarziu „Afacerea Watergate”. Katherine Graham a dovedit astfel ca dispune de capacitati nebanuite de a comunica, ba mai mult, de a se impune in fata opiniei publice, in ciuda celor mai aprige prejudecati: „Pe vremuri, puterea era considerata un atribut exclusiv masculin. In realitate, puterea nu are sex. [Katherine Graham, Personal history, Knopf, 1997].
Rareori sunt de acord barbatii si femeile asupra meritului unei femei: interesele lor sunt prea deosebite - admite La Bruyere, intr-o cugetare de bun-simt. Si este pacat ca se intampla asa, deoarece [...] oricat as fi de convins ca cei alesi pentru diferite functii – fiecare dupa inzestrarea lui fireasca si dupa pregatirea lui – isi fac bine datoria, imi iau inima in dinti si spun ca s-ar putea intampla sa existe pe lume multe persoane – cunoscute sau necunoscute – nefolosite de nimeni si care si-ar face datoria foarte bine; si sunt indemnat la credinta acesta de uluitorul succes al unor oameni pe care numai intamplarea i-a adus la rostul lor si despre care nu se auzise pana atunci cine stie ce. Cati oameni minunati, inzestrati cu strasnice talente, au murit fara a se fi pomenit ceva despre ei? Si cati mai traiesc si astazi, despre care nu se vorbeste nimic si despre care nu se va vorbi niciodata? [La Bruyere, Caracterele, Ed. Pentru Literatura, 1968, vol I, pag. 159; 134].
Din comentariile de pana acum este evident ca nu putem ignora „partea misogina a ecuatiei”; ea exista si are, de buna seama, surse care o alimenteaza si vectori care o propaga; intre acestia, prejudecatile generate de cutuma si educatia se disting de la distanta.
O lucrare semnificativa care „diseca” mecanismele educatiei feminine este, fara indoiala, Deuxieme sexe, publicata de Simone de Beauvoir imediat dupa razboi. Pasajele citate provin din volumul editat la Paris, de Gallimard, in 1947:Pag. 20: Dimpotriva, in cazul femeilor exista inca de la inceput un conflict intre existenta sa autonoma si „alteritatea” sa: este invatata ca pentru a placea trebuie sa cauti si placi, trebuie sa devii obiect; ea trebuie, deci, sa renunte la autonomie. Este tratata ca o papusa vie si i se refuza libertatea; astfel se innoada un cerc vicios; caci cu cat mai putin isi va exersa libertarea, va intui si va descoperi lumea care o inconjoara, cu atat mai putin va gasi in ea insasi resurse, cu atat mai putin va indrazni sa se afirme ca subiect. Pag. 45: Nu este de mirare ca, in timp ce fratele sau joaca rolul eroului, fetita sa joace cu placere rolul martirei. Pag. 50: ...toti baietii – spunea Platon odinioara - declara ca ar avea oroare sa fie fete; aproape toate fetele sunt dezolate de a nu fi baieti. Potrivit statisticilor raportate de Havelock Ellis, un baiat din o suta ar dori sa fie fata; mai mult de 75% din fete ar prefera sa-si schimbe sexul. Pag. 97-100: A fi feminina inseamna a te dovedi slaba, superficiala, pasiva, docila. Tanara fata va trebui nu numai sa pareze, sa infraneze, dar chiar sa-si reprime spontaneitatea si sa o substituie cu gratia si sarmul studiat, asa cum a fost invatata de cei mai in varsta. [...]barbatii nu agreeaza [...] femeile „cu cap”; prea multa intelepciune, cultura, inteligenta, prea mult caracter ii sperie.
Daca un dialog Simone de Beauvoir-Jane Austen ar fi fost posibil, de buna seama ca Jane Austen ar fi completat: O femeie, daca are nenorocul sa dispuna de oarecare stiinta, trebuie sa ascunda aceasta cat de bine poate. Deloc surprizatoare, in acest context, optiunea scriitoarei britanice de a-si publica primele romane sub sintagma „By a lady”, deloc de mirare rezervele marchizei de Sevigne atunci cand i s-a propus sa-si publice faimoasa corespondenta, care ne-ar fi ramas complet necunoscuta daca varul autoarei, Bussy-Rabutin, n-ar fi avut inspiratia de a o publica fara stirea ei.
Tentativele de dezvoltare a abilitatilor cognitive ale femeilor au fost reprimate timp de milenii, fie prin claustrarea in sens propriu in universul domestic, asa cum se intampla, de pilda, in antichitatea elenistica, fie, dupa cum observa Alvin Toffler in „Al treilea val”, prin impovararea peste masura cu responsabilitatile dificile si neprestigioase ale familiei. Insasi Marie Curie marturisea la un moment dat: Am fost adesori intrebata, mai ales de catre femei: cum am reusit sa impac viata de familie cu o cariera stiintifica. Ei bine, n-a fost prea usor.
In contextul celor aratate mai sus, nu ar trebui sa surprinda pe nimeni ca femeile, ca si barbatii dealtfel, si-au creat un mod specific de a rationa, ca rezultanta a influentelor psiho-afective la care au fost expuse timp de milenii, prin mecanismele guvernate de traditie, de religie, in genere prin preceptele morale impuse de societate. Ceea ce mi se pare exagerat este sa se clasifice aceste moduri de a rationa in „bune” si „rele”. O personalitate politica de prima marime a secolului trecut, Golda Meir, spunea: Multi ma acuza ca as conduce afacerile statului cu inima si nu cu capul. Si ce-i cu asta? Cei care nu stiu sa planga din toata inima, nu stiu nici sa se bucure. As zice, asadar, ca femeile rationeaza, comunica si actioneaza ca femeile, iar barbatii – ca barbatii. Si este foarte bine ca se intampla asa, deoarece gasesc ca o femeie „barbata” poate fi tot atat de dezagreabila ca si un barbat efeminat.
Modul feminin de a rationa, de a comunica si de a actiona nu a impiedicat-o pe Margaret Thatcher sa gaseasca cele mai potrivite solutii in criza Malvinelor, dupa cum nu a impiedicat-o nici pe Eileen Collins sa execute, in calitate de comandant al navetei Discovery, procedurile neuzuale si atat de riscante ce i-au permis sa duca la bun sfarsit prima misiune spatiala de succes dupa doua tragice ratari succesive.
Misiunea femeii nu este aceea de a spori spiritul masculin, ci de a exprima femininul; misiunea ei nu este aceea de a conserva lumea creata de barbati, ci este aceea de a crea o societate umana, prin infuzia de spirit feminin in toate activitatile sale, opina Margaret Thatcher, primul ministru britanic cu cel mai lung mandat din ultimii 150 de ani. Tot ea afirma, intr-un alt context, ca batalia pentru drepturile femeilor a fost, in linii mari, castigata. O misiune spatiala aflata sub comanda unei femei, o musulmana desemnata ca negociator sef al palestinienilor in dialogul extrem de complicat cu Israelul, o femeie de culoare ca secretar de stat al SUA, de neconceput cu mai putin de 50 de ani in urma, sunt tot atatea argumente care confirma tendinta societatii de a se debarasa de prejudecatile ridicole si contraproductive ce dainuie de atat de mult timp.
Concluzie
Educatia milenara a femeilor a condus la crearea unei tipologii specifice de a gandi si de a relationa, care poate fi la fel de benefica si de eficienta ca si tipologia masculina.
Asa cum observa Eleanor Roosevelt in What Ten Million Women Want, aparut in The Home Magazine nr. 5 din martie 1932, este momentul sa ne debarasam de ideile preconcepute care greveaza imaginea femeilor, le perverteste constiinta si le cenzureaza abilitatile; avem suficiente argumente pentru a considera femeia ca un partener de incredere.
Nu este cazul sa acordam armelor seductiei o importanta mai mare decat au. E adevarat ca aceste arme vor fi in continuare folosite, atat de femei, cat si de barbati, indeosebi daca ei evolueaza in domenii pe care le-as numi, chiar cu riscul de a contraria, ale artelor „facile” ( „frivole” ar putea parea un termen cam dur) – show-biz, fashion, presa mondena s.a.m.d. Nu cred, insa, ca valoarea autentica, acolo unde ea realmente exista, are nevoie de asemenea artificii.
Comentariile pe care le-am formulat pot parea (si poate ca si sunt) cam subiective; e oarecum firesc si de inteles sa fie asa.
How quick come the reasons for approving what we li
_______________________________________
Say it ain't so Your drug is a heartbreaker Say it ain't so
My love is a lifetaker
|
|
